Sambata, 19 ianuarie. In timp ce afara ninge frumos, eu astept cu emotie sa soseasca cei 15 copii de la Centrul de Plasament din Peris, impreuna cu care urmeaza sa derulez un eveniment de dezvoltare personala prin coaching. Evenimentul se numeste “Impreuna devine posibil”, face parte din proiectul “Suntem creatorii vietii noastre” derulat de asociatia non-profit Echipa Omenirii si are ca obiectiv dezvoltarea initiativei, responsabilitatii si lucrului in echipa.
M-am voluntariat sa derulez cu ei aceasta activitate stiind ce anume am de facut, dar nestiind la ce anume sa ma astept ca si participare, implicare sau reactii din partea lor. Insa din momentul in care am vazut 15 perechi de ochi uitandu-se atenti la mine si ascultand linistiti ce urmeaza sa se intample , am simtit ca imi este tare drag de ei. Iar cand i-am vazut apoi cum comunica, cat de frumos lucreaza in echipa, cu cata seriozitate trateaza ceea ce au de facut, cat de frumos se deschid catre noi, cat sunt de receptivi, de creativi si cata dorinta de viata au, m-au cucerit definitiv.
Se spune ca toti oamenii pe care ii intalnim au o poveste de spus, o lectie pentru noi si un vis pe care il urmeaza. Prin activitatile si discutiile cu copiii am inceput sa descopar cate putin din povestile si visele lor, insa acum imi doresc sa scriu despre lectiile pe care le-am invatat sau reinvatat de la ei.
Indiferent care este povestea ta, de unde vii sau cum ai crescut, ceea ce conteaza (sau ar trebui sa conteze) este cine esti tu acum; am descoperit in acesti copii niste oameni foarte frumosi si ma intristeaza gandul ca cel mai probabil vor avea putine sanse sa demonstreze cine pot fi ei cu adevarat.
Oricare ar fi potentialul tau, mediul in care cresti si exemplele pe care le vezi isi pun o amprenta puternica asupra a ceea ce devii; am observat atat potentialul acestor copii, cat si reactiile, convingerile sau comportamentele lor, majoritatea copiate sau dezvoltate ca reactie la mediul in care au trait sau traiesc; cati alti copii au aceeasi experienta chiar crescand intr-o familie?
Mult din ceea ce suntem, este ceea ce au crezut ceilalti despre noi ca putem fi. Si nicaieri nu am vazut exprimata mai sincer nevoia ca cineva sa creada in ei. Veneau rand pe rand sa imi povesteasca ce pot ei sa faca mai bine, cat de frumos deseneaza, sau cat de bine joaca ping-pong, sau fotbal, sau ca le place sa citeasca, sau ca au terminat cursul de ospatar sau l-au inceput pe cel de bucatar… Si emotia cu care ieseau in fata sa isi prezinte ideile si atentia cu care asteptau si primeau feedback-ul. I-am tratat ca pe niste oameni inteligenti, creativi si responsabili. Am vazut in privirea lor ca au simtit asta si au demonstrat ca sunt.
Mult din ceea ce nu suntem, este ceea ce nu au crezut ceilalti despre noi ca putem fi. Iata deci cat de simplu se explica dificultatile de integrare sociala pe care le au acesti copii. Atunci cand o intreaga societate este impotriva ta, singura solutie pare sa fie sa te intorci si tu impotriva ei. Si astfel, multi dintre ei ajung de cele mai multe ori in strada, judecati si marginalizati, in ciuda a ceea ce ar fi putut deveni.
Diferenta dintre cei care reusesc sa iasa din tipar si cei care raman acolo este vointa. Si, pentru a se manifesta, vointa are nevoie de claritate si incredere in ceea ce esti si in ceea ce poti face. Si cine si cum le ofera asta acestor copii?
Imi doresc sa cred ca prin acest eveniment am contribuit macar putin la increderea lor, caci ei au reusit cu siguranta sa contribuie foarte mult la dezvoltarea mea. Spre finalul programului, in timp ce copiii urmareau curiosi un film cu povesti ale altor copii ca ei, ii priveam cu drag, profund recunoscatoare pentru faptul ca am putut fi alaturi de ei si, daca nu mi-ar fi fost teama sa nu fie putin exagerat :), mi-as fi dorit foarte mult ca la plecare sa ii imbratisez pe toti 
Te invit sa ii cunosti si tu accesand fotografiile de la acest link.
Poate ca este si pentru tine o lectie in povestea lor.
