Articol publicat in revista International Coaching News
Mult timp am considerat coaching-ul un proces foarte sobru și serios, cu tehnici bine structurate și întrebări măiestrit formulate. Încă mai cred că poate fi așa uneori, am descoperit însă că poate fi și altfel. Fără a-și pierde din profunzime, din structură sau din seriozitate, coaching-ul poate fi mai liber, mai creativ, mai jucăuș. Eu, cel puțin, am avut oportunitatea să îl descopăr și astfel. Atunci când folosesc tehnici de coaching orientat către soluții, coaching-ul devine, pentru mine, un fel de aventură în căutare de comori. Și, dacă stai puțin să te gândești, cele două procese seamănă chiar bine.
Putem să ne imaginăm coaching-ul ca fiind un joc în care sunt implicate două personaje. Primul personaj este Coach-ul, al cărui nume de cod ar putea fi “Ghidul”, iar cel de-al doilea este Coachee-ul, pe care îl putem numi “Căutătorul de Comori”.
Într-un proces de coaching orientat către soluții, atunci când “Ghidul” și “Căutătorul de Comori” se întâlnesc, “Ghidul” nu are nevoie să analizeze sau să înțeleagă care sunt dificultățile cu care se confruntă sau s-a confruntat până atunci “Căutătorul de Comori”. El știe totuși foarte bine să asculte, cu multă răbdare și cu mult respect, în cazul în care acesta insistă sau își dorește neapărat să vorbească despre ele. În timp ce ascultă, “Ghidul” știe că tot ceea ce spune “Căutătorul de Comori” este doar povestea sa, așa cum știe și că acesta este mai mult decât povestea sa. Așa că îl privește mai degrabă ca pe o comoară încă nedescoperită și, fiind genul orientat către acțiune, de-abia așteaptă să pornească împreună în această expediție prin care să o descopere. Atunci când îi vine rândul să vorbească, “Ghidul” îi adresează doar întrebări pozitive, orientate către soluții, cum ar fi “Care este cea mai mare speranță a ta privind această călătorie împreună?” Iar ”Căutătorul de Comori” este, de cele mai multe ori, surprins. O astfel de întrebare pune lucrurile într-o perspectivă complet nouă, ca și cum schimbarea aceea pe care si-o dorește, oricare și oricât de mare și de complicată ar fi ea, pare deodată posibilă. Începe deci să devină curios, iar curiozitatea este o stare foarte potrivită pentru aventura care urmează.
Atunci când pornesc împreună în această călătorie, atât “Ghidul” cât și “Căutătorul de Comori” își iau angajamentul că vor face tot ce știu și pot ei mai bine pentru a obține un rezultat cât mai bun, fiind amândoi conștienți că nu există, însă, nicio garanție privind modul în care va continua jocul.
Există totuși o diferență între cei doi. “Ghidul” știe, în sinea sa, că orice și-ar dori “Căutătorul de Comori” să găsească și oricât de zdruncinată sau de lină le va fi călătoria, cu siguranță vor găsi. El are însă înțelepciunea de a păstra acest secret pentru sine, știind că o parte importantă din comoara ce urmează să fie descoperită o reprezintă tocmai încrederea pe care “Căutătorul de Comori” o va căpăta, la timpul său.
Așa că pornesc în această expediție împreună, scopul lor fiind să găsească resursele care se află deja în sufletul “Căutătorului de Comori”, dar care nu sunt ușor vizibile acum, fiind ascunse de o varietate de întrebări, îndoieli și alte provocări personale sau profesionale. Convingerea de nezdruncinat a “Ghidului” că resursele se află deja acolo, chiar dacă încă nu sunt conștientizate, funcționează în tot acest proces ca un fel de lanternă magică. Cum merg ei, unul alături de celălalt, printre întrebări, momente de tăcere și răspunsuri, lumina lanternei magice se oprește asupra fiecărui nou indiciu pe care îl întâlnesc pe drum. “Ghidul” îi propune atunci “Căutătorului de Comori” să facă o scurtă pauză, să se uite la acel indiciu mai de aproape, să fie curios, să îndrăznească, să exploreze.
Oare către ce resursă îi conduce acel indiciu? Ar putea fi un succes mai mic sau mai mare pe care “Căutătorul de Comori” a omis să îl recunoască și pentru care a uitat să se aprecieze? Ar putea fi o calitate pe care o are deja și care ar putea fi exprimată în mai multe feluri sau în contexte diferite? Este o lecție pe care a învățat-o deja și care ar putea fi aplicată și în alte situații? Este o valoare personală în care își regăsește toată puterea atunci când o onorează? Este un vis pe care îl ține de mult timp ascuns în inima lui și pe care a sosit timpul să îl șteargă de praf și să îl lase să strălucească? Ce ar putea fi?
În timp ce “Căutătorul de Comori” se oprește, își îndreaptă atenția asupra acelui indiciu și se întreabă, atenția lui se mută în mod natural de la ceea ce îi lipsea, la ceea ce a găsit deja. Așa că își pune rucsacul jos și se uită cu mirare și bucurie la bucățica aceea de comoară pe care o ține acum în palmă.
Continuând apoi jocul, descoperind indiciu după indiciu, resursă după resursă, o întreagă comoară i se adună în palmă, în buzunare, în suflet. Și când ai sufletul atât de plin, nu mai este nimic pe lumea asta pentru care să nu găsești, la un moment dat, cumva, o soluție.
Încântat de descoperirea lui, “Căutătorul de Comori” s-a așezat pe-o piatră și a scris pe o foaie de hârtie un mesaj și pentru alți drumeți. Mesajul lui îți adresează o invitație și o întrebare:
Presupunând…, doar presupunând, că în această noapte, în timp ce dormi, se întâmplă un miracol. Iar miracolul este atât de mare încât te trezești trăindu-ți viața ca cea mai înaltă expresie a comorii pe care o ai și tu, chiar acum, în sufletul tău. Cum o să îți dai seama în dimineața imediat următoare că acest miracol a avut loc?
Autor: Alina Goanta, Accredited Senior Coach
www.coachingforchange.ro
