journal-1414116_960_720

25 de intrebari pentru fericire

Calitatea intrebarilor pe care ni le adresam influenteaza in mod direct calitatea vietii pe care o traim. Tu esti fericit? Daca vrei sa stii, iata o lista de intrebari la care sa iti raspunzi in fiecare zi si motivele pentru care te incurajam sa faci asta.

Articol publicat pe site-ul www.9vremparinti.ro

Ce o sa iti amintesti despre ziua care tocmai a trecut?

Sunt unele zile despre care poate crezi ca nu merita sa iti amintesti nimic. Sunt altele pe care ai prefera sa le uiti si altele pe care ai vrea sa le retraiesti la infinit. Un moment zilnic de introspectie despre ziua care tocmai a trecut, oricum a fost ea, poate fi modalitatea prin care sa descoperi extraordinarul acolo unde vedeai doar ceva obisnuit, sa descoperi frumusetea acolo unde credeai ca nici nu exista si sa pastrezi, astfel, o colectie vie de momente pe care sa le poti oricand retrai.

In continuare se afla o lista cu cateva exemple de intrebari la care sa iti raspunzi zilnic, in scris. Odata ce descoperi utilitatea acestui exercitiu, iti va fi foarte usor sa formulezi propriile tale intrebari.

• Ce te-a preocupat cel mai mult astazi?
• Ce ai fi vrut sa faci astazi mai mult?
• Ce ai fi vrut sa faci astazi mai bine?
• Care sunt intrebarile la care ti-ai fi dorit foarte mult sa gasesti un raspuns astazi, dar nu ai reusit inca?
• Cum s-a simtit corpul tau astazi?
• Cum ai avut grija de corpul tau astazi?
• Ce te-a facut astazi sa zambesti?
• Care sunt cele mai indraznete sau neobisnuite idei care ti-au trecut astazi prin minte?
• Care au fost emotiile pe care le-ai trait astazi?
• Ce ai mai descoperit astazi despre tine?
• Pentru ce ai merita sa te apreciezi astazi mai mult?
• Ce altceva ar mai adauga cineva care te iubeste fara conditii si fara masura?
• Ce ti-a adus bucurie astazi?
• Ce ti-a dat astazi sentimentul de implinire?
• Pentru ce esti recunoscatoare astazi?
• Ce ai facut astazi pentru ca lumea sa devina un loc macar un pic mai bun?
• Ce ai mai invatat astazi despre viata?
• Care sunt toate formele in care ai primit astazi iubire?
• Ce ar spune o versiune mai tanara a ta despre ziua de astazi?
• Ce ar spune o versiune a ta din viitor despre ziua de astazi?
• Daca maine ar fi ultima zi din viata ta, cum ti-ar placea sa o traiesti?
• Daca totul ar fi posibil, cum ti-ai dori sa fie ziua de maine?
• Ce iti propui sa faci maine?
• Care este starea cu care ti-ar placea sa te trezesti maine dimineata?
• Presupunand ca exact aceasta este starea cu care te vei trezi maine dimineata, care este primul lucru pe care il vei observa la tine?

Obiceiul introspectiei zilnice

Cea mai simpla modalitate pentru a raspunde zilnic la aceste intrebari este sa incepi sa scrii intr-un jurnal, iar formele in care poti face asta sunt foarte variate. Poti sa iti alegi un caiet si un pix special, inclusiv un loc si un moment al zilei pe care sa il aloci pentru scris. Daca preferi varianta digitala, exista o varietate de aplicatii sau platforme online care iti pot pastra gandurile de fiecare zi, ba chiar pot sa iti si reaminteasca sa le scrii. Daca esti in cautarea unei forme mai creative, poti inclusiv sa iti notezi gandurile pe biletele pe care sa le pastrezi intr-o cutie pictata de tine sau intr-un borcan colorat.
Si daca introspectia si scrisul nu se numara neaparat printre inclinatiile sau preferintele tale, ar putea fi mai motivant sa stii ca efortul de a-ti forma un astfel de obicei este pe deplin rasplatit prin beneficii cum ar fi sporirea constientizarii de sine, prin dezvoltarea claritatii mentale si a inteligentei emotionale, prin cresterea creativitatii si a autodisciplinei, prin consecventa catre indeplinirea propriilor obiective.

Cum ar fi sa incepi cu un experiment timp de 7 zile?

Alina Goanta este Accredited Senior Coach (IIC&M)
www.coachingforchange.ro